Design-ul Adaptabil si cresterea conversiei

Cum tot mai multe persoane au inceput sa foloseasca dispozitive mobile (smartphones si tablete) pentru sarcini care in trecut erau posibile doar pe un desktop, un lucru a devenit clar: navigarea de pe mobil va deveni in viitorul apropiat modalitatea principala de conectare la internet.

Astfel, este deosebit de important ca site-ul dvs. sa fie optimizat pentru acesti utilizatori. Pana recent, acest lucru se realiza prin crearea efectiva a doua versiuni pentru acelasi site, una pentru pentru desktop si una pentru mobil. Exista insa o solutie care permite realizarea unui singur site care satisface ambele categorii de utilizatori. Aceasta solutie se numeste Design Adaptabil (Responsive Design).

Ce inseamna Design Adaptabil (Responsive Design)?

Numit si Responsiv, acest design presupune crearea unui site care isi pastreaza intreg continutul, imaginile si structura indiferent de dispozitivul de pe care este accesat. Cand un utilizator acceseaza site-ul de pe un smartphone sau o tableta, elementele se vor redimensiona si repozitiona in functie de proportia si rezolutia display-ului, pastrand insa toate informatiile care sunt vizibile in varianta desktop. Cu alte cuvinte, alegand un design adaptabil pentru site-ul dvs, scapati de grija si costurile pe care le presupune crearea de site-uri diferite, specifice fiecarui dispozitiv. Dar in afara de aspect, exista mai multe motive intemeiate pentru a alege un design adaptabil, motive pe care le vom prezenta mai amanuntit in randurile ce urmeaza.

Utilizarea internetului mobil, in plina crestere

Trebuie doar sa va uitati in jur si veti vedea cu siguranta persoane care utilizeaza telefoane inteligente sau tablete in numar tot mai mare. Totusi, sunt multi comercianti care nu constientizeaza importanta acestor utilizatori si au numai de pierdut din aceasta cauza. Probabil nu sunt la curent cu ultimele statistici:

  • Global, 25% din utilizatori acceseaza internetul exclusiv de pe telefoane mobile si tablete.
  • Peste 20% din toate cautarile pe Google sunt facute de pe dispozitive mobile.
  • Peste 25% din emailuri sunt citite pe telefoane mobile cu inca 10% citite pe tablete.

Recomandarea Google

Avand o cota de piata globala de 67% si peste 95% in Romania, Google este de departe cel mai utilizat motor de cautare. Iar atunci cand Google sustine ca prefera site-urile cu design web adaptabil, este recomandat sa tineti cont de acest lucru. O rata mare de bounce cauzata de un site neoptimizat pentru mobil (si am vazut mai sus ponderea cautarilor facute de pe aceste dispozitive) va poate afecta negativ din punct de vedere SEO.

Rata de conversie

Design-ul adaptabil are capacitatea de a creste rata de conversie in randul utilizatorilor de dispozitive mobile. Si este foarte usor de realizat de ce. Daca un site nu functioneaza corect cand este accesat de pe un astfel de dispozitiv, vizitatorul nu va putea fi convertit in cumparator. Acest lucru devine deosebit de important cand vine vorba de campanii de marketing si publicitate pe retelele de socializare, acestea fiind accesate cu precadere de pe telefoane mobile si tablete. Daca utilizatorii ajung pe pagini incompatibile cu dispozitivele lor acest lucru va crea nu doar un bounce-rate mai mare ci si frustrare in randul lor, afectandu-va negativ brandul.

Experienta utilizatorului

Un design adaptabil ofera per total o experienta mult mai buna utilizatorilor. De exemplu, ei nu sunt nevoiti sa mareasca sau sa micsoreze textul si imaginile de pe site pentru a gasi informatiile dorite sau pentru a avea o privire de ansamblu asupra paginii. In schimb, paginile site-ului se ajusteaza automat display-ului de pe care sunt vizualizate, oferind o foarte buna vizibilitate si lizibilitate iar in acelasi timp o navigare usoara. Utilizatorii care au o experienta placuta sunt mai inclinati sa depuna comenzi pe cand cei ce se lovesc de pagini web care nu functioneaza corespunzator pot interpreta acest lucru ca dezinteres din partea companiilor proprietare ale site-urilor in cauza.

Cu un pas inaintea concurentei

In afaceri, trebuie sa fii mereu cu un pas inaintea concurentei. Astfel, in conditiile in care din ce in ce mai multi utilizatori folosesc dispozitive mobile pentru a se conecta la internet, este vital sa va adaptati si acestui segment tot mai mare din public si sa le oferiti un site optimizat pentru telefoane mobile si tablete. Sansele sunt ca firmele concurente sa nu utilizeze un design adaptabil pentru site-urile lor ceea ce inseamna ca pierd posibili clienti. Aveti toate sansele sa atrageti acesti clienti.